marți, 1 septembrie 2015

Cafeneaua în care clienții sunt întâmpinați de oi

                                                                       


O cafenea din capitala Coreii de Sud a devenit o atracţie nu doar pentru turişti, ci şi pentru localnici. Pentru că în curând începe anul oii de lemn, clienţii localului pot servi o cafea alături de vedetele din acest an ale calendarului chinezesc.


Capitala Coreii de Sud este recunoscută, ca și Tokyo, pentru cafenelele tematice. Pe lângă localurile cu pisici, câini, bomboane și desene animate, de curând și-a făcut apariția o cafenea cu oi. Acest lucru NU este, însă, întâmplător. Potrivit calendarului chinezesc, pe 19 februarie începe Anul Oii de Lemn.  
„Îmi plac oile pentru că eu sunt născută în Anul Oii. Este ceva special să interacționezi cu ele. Este foarte haios“, a spus un turist.
Clienții spun că odată ce treg pragul cafenelei cu oi sunt cuprinși de o stare de relaxare și de liniște. Deocamdată, localul deține doar două oi. Dar patronul speră că va mai putea aduce astfel de rumegătoare, pentru că datorită lor, cafeneaua a devenit un important punct de atracție al orașului. 
 „Nu știu cum a ajuns acest local atât de cunoscut, însă au venit persoane din toată lumea să vadă oile. Am avut turiști din Macedonia, Arabia Saudită și Noua Zeelandă“, a spus proprietarul cafenelei.
 În Coreea de Sud, oile simbolizează bunătatea, smerenia și respectul pentru părinți.

sursa NTV

Publicat de El_Temur

Poate vă interesează şi :
http://eu-roman-tu-coreean.blogspot.ro/2015/08/romante-noona.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pastrati un limbaj adecvat. in caz contrar , suntem nevoiti sa stergem mesajul. Va multumim!
Toate articolele de pe acest blog, sunt proprietate ale blogului . Mai putin articolele unde au sursa de legatura.